Un apel către poezie..

Ce este poezia? O simplă creație, o plăsmuire a sentimentelor noastre? O artă a sufletului? Niște gânduri aruncate pe o foaie de hârtie?

Poezia poate însemna o mulțime de lucruri, dar, pe scurt, aceasta reprezintă un mod de a privi lumea într-un mod propriu.

În data de 12 iunie, la orele 23:00, am avut oportunitatea de a participa la o piesă de teatru cu totul deosebită, “Apelul” (The Appeal), o creație a lui Young Jean Lee.

Povestea se învârte în jurul a patru poeți englezi, Wordsworth, Coleridge, Dorothy și Lordul Byron, care au o viziune diferită asupra vieții și interpretării acesteia.

Wordsworth reprezintă tipul poetului profund care “sapă” după cele mai adânci explicații și oferă fiecărui detaliu o importanță desăvârșită; sora sa, Dorothy, se aseamănă cu el din punct de vedere poetic, doar că ea are un mod mai neobișnuit de a-și exprima gândurile, folosindu-se banalul vieții de zi cu zi;

Coleridge este tipul creatorului care privește totul prin prisma imaginației cu ajutorul unui limbaj simplu și nu foarte aprofundat, iar Lordul Byron, la început, reprezintă omul indiferent și ignorant față de emoțiile umane, dar care cade pradă proprilor sentimente, simțindu-se înstrăinat de propria persoană și destin.

Cu toate că acțiunea se petrece în secolul nouăsprezece, piesa este modernizată, preluând și câteva din elementele contemporanului, astfel creându-se o legătură între artiști și spectatori.

Rolurile au fost interpretate de către niște actori tineri care au intrat foarte bine în pielea personajului, transmițând fiecare emoție cu succes, formând un balans de râsete și lacrimi în sală.

Pe parcursul întregului spectacol, gândirile poeților se confruntă și se intersectează, arătând faptul că, în ciuda diferențelor, la un  moment dat ajung să fie unul și același. De asemenea, spectatorul a oferit și momente pline de amuzament care au dat naștere la o atmosferă euforică.

Young Jean Lee a reușit să ilustreze modul în care un om se luptă zilnic cu propria minte și inimă, cum cade în abis și se ridică spre paradis în același timp.

Totodată, personal, mi se pare că piesa a conturat și ideea că noi, oamenii, ajungem să ne pierdem uneori din cauza dorinței arzătoare de a da un sens fiecărui lucru, și ajungem să batem pasul pe loc pe durata existenței noastre.

În concluzie, voi reveni la prima idee, menționând faptul că poezia nu are o definiție anume, deoarece poezie sunt eu, poezie ești tu, poezie este acea persoană pe care o vezi o singură dată pe stradă, poezie este acel moment când ești fericit sau trist… poezie suntem noi și tot ce facem.