Fata cu pantofi roșii sau Erica’s Dream

Clădirile din Piața Mică – îmbrățișate de brațele calde ale soarelui. Lumina oranj a serii se strecoară printre oamenii curioși, atrași de o voce misteriosă ce răsună prelung, în surdină. O pată imensă de cerneală se prelinge pe veșmântul cerului; câteva stele, chemate și ele de muzică, și adierea ușoară a vântului: întreg Pământul este spectator la Fata cu pantofii roșii.

O soprană. Ea e cea care deschide spectacolul, notele sale înalte rămânând suspendate în aer, undeva, deasupra publicului, ca și cum ar fi cocoțată pe un munte și ar începe să cânte. Libertate. Printr-un dans încărcat de emoție, de semnificații, o bufniță o conduce pe Erica spre o lume imaginară, unde fata este invitată să-și descopere inima, să-și exploreze sinele.

Inocenta fata ajunge să se confrunte cu diferite personaje – monștrii înfricoșători, un pantofar malefic, o iubire idilică, dar imposibil de obținut, și dublura sa. Aceste apariții bizare faciliteză crearea de situații care să o împingă pe Erica spre a-și explora trupul și sufletul. Pe parcursul călătoriei, emoțiile sale explozive sunt simbolizate de obiecte roșii, care o domină amenințător, până când, în cele din urmă, fata învață să le controleze.

Importanta muzicii în desfășurarea spectacolului

Așa cum am subliniat la început, muzica joacă un rol important în desfășurarea spectacolului celor de la Bivouac Compagnie. E acel element care amplifică misterul, care intrigă, care chemă la rezolvarea propriilor noastre enigme interioare.

Deși spectacolul în sine datează din 2008, fiind inspirat din filmul The Red Shoes de Michael Powell, cei de la Bivouac și-au dorit să completeze jocul vizual prin muzică live. Așa au ajuns în 2011 să organizeze audiții spre a găsi cei mai buni artiști care să compună muzică anume pentru reprezentațiile lor, de atunci și până acum compania dezvoltându-se spectaculos.

Muzica, scenografia, costumele și luminile reliefează natura poetică, de vis, a spectacolului. Frânghia zburătoare, bara înaltă, balansările și acrobațiile pe cal sunt tehnici clasice de circ, folosite pentru a spune povestea.

Călătoria în care Erica se îmbarcă este o metaforă a trecerii ei la maturitate, fata încercând să-și găsească fericirea. Visul reprezintă atât o pregătire pentru ceea ce înseamnă realitatea, dar și un îndemn la a trăi cât mai intens emoțiile noastre, în spatele cărora se ascunde o altă poveste: cea a inimii. Doar așa vom putea să creștem, să ne explorăm speranțele și visele și mai ales să nu ne mai ascundem de adevăr, de propriile noastre temeri, căci, dacă am face-o, pe suflet s-ar depune… praful.