Spectacolul „Live Cinema”
„Cinema live”, un spectacol de Sam Green și Brent Green, a căror nume de familie este întâmplător identic, prezintă într-un mod diferit și original o serie de scurtmetraje animate și documentare, împletindu-le cu narațiune și muzică live.
Sam Green este un regizor american de documentare, nominalizat la premile Oscar, care tratează prin munca sa subiecte care, la prima impresie, par banale. Totuși prin pasiunea și implicarea sa, banalul devine „un absolut”, căpătând atenția audienței întru totul. Dacă înainte numele ultimei persoane din cartea de telefoane sau cât de mult iubesc locuitorii din San Fransisco ceața erau teme oarecum irelevante, Sam împreună cu band-ul său le transformă într-o discuție deschisă, imposibilă de uitat.
Brent Green, un tânăr regizor de scurtmetraje animate, impresionează prin modul abstract și captivant de prezentare ale unor evenimente din viața sa, emoția generată de acestea fiind intensificată prin intervenția muzicală a trupei. Atât narator, cât și chitarist, acesta își împărtășește liber experiențele prin care a trecut cu publicul. Prin modul său de exprimare, atât verbal cât și grafic, acesta creează păreri împărțite la nivelul spectatorilor, fiecare dintre aceștia interpretând temele abordate într-o manieră diferită. De asemenea, mulți dintre spectatori au rămas plăcut suprinși, „A fost foarte frumos! Nu mă așteptam la așa ceva!”, mărturisețe o tânără.
Se poate spune că „Cinema Live” transmite următoarea idee și anume că ar trebui să se înțelegă că fiecare lucru aparent banal are ceva aparte care capătă un nou sens, fiecare om alegând să vadă prin propriul suflet.
0 Comments