“Mi-am promis că nu voi mai fi a doua alegere a cuiva” – Confesiunile unei Femei

Am fost o proastă! Îmi plăcea să iert, indiferent ce. Iubeam. Cineva m-a întrebat, mai demult, de ce accept cu această seninătate să fiu pusă pe locul doi. Am ridicat din umeri.

Până când am înțeles că nu eu eram problema. Era o prostie să fiu într-o veșnică competiție cu mine. Atunci mi-am promis câteva lucruri. Să zicem că m-am deșteptat, cum se spune pe românește. Nu după o cafea tare, ci după muuuulte nopți nedormite.

Mi-am promis că nu voi mai fi a doua alegere a cuiva.

Acum ceva vreme credeam că iubirea înseamnă așteptare. Te-am așteptat să te decizi deși viața-i scurtă; eu o aveam pe toată înainte. N-am ascultat nici de cei care mă trăgeau de mânecă, nici de vocea aia supărătoare din capul meu. Am zis că dacă te iubesc, tre’ să-ndur.

Am acceptat întâlniri amânate în ultimul moment, priviri drăgăstoase aruncate alteia, fotografii cu ea urcate pe contul de facebook, seri în care promiteai că mă suni în cinci minute, dar reveneai după… cinci zile. Mi le motivam pe toate, în mintea mea de femeie proastă, cu te iubescuri.

Mă credeam deșteaptă. Păi, cum altfel? Doar terminasem liceul cu medii mari și citisem destule cărți. Dar despre dragoste nu mi-a spus nimeni că nu se-nvață cu manualul în față. A trebuit să cad. Și nu o dată. Abia astăzi știu ce mult am greșit și ce ani frumoși am pierdut iubind un om care nu mă voia la el în viitor.

Toate trec, spune-o vorbă veche. Am învățat să mulțumesc chiar și oamenilor care mi-au făcut inima țăndări. Cum pentru ce? Pentru lecțiile pe care le-am învățat de fiecare dată când am căzut în genunchi. Da, m-am umilit în fața oamenilor pe care acum nu-i mai salut pe stradă. Și ce? Trebuia să ajung jos ca să învăț cât de greu este să mă ridic.

Și-n ziua în care m-am săturat de jocul ăsta de-a femeia care învață să trăiască fără un bărbat care nu dă o pară chioară pe ea, mi-am făcut o promisiune: Nu voi mai fi a doua alegere a cuiva!