theme-sticky-logo-alt

Care sunt avantajele unui tampon?

Cand imi aduc aminte de prima menstruatie, nu am cum sa nu zambesc. Si cum sa nu fac asta, daca nu stiam despre ce este vorba? Ii spusesem mamei ca „ma doare altfel burta”.

Prima experienta e intotdeauna ciudata, mai ales cand este vorba de ciclul menstrual. Pe atunci, nu stiam de absorbante si foloseam niste absorbante facute din prosoape vechi. Stiu ce ai sa spui insa, asta a fost pentru scurt timp.

Experienta cu absorbantele

Vreau sa iti spun ca renuntasem destul de repede la acele prosopele care nu stateau, care se miscau si care imi produsesera de cateva ori cateva „accidente”. Cand am descoperit absorbantele, am fost ceva mai multumita.

Nu erau ca cele din ziua de azi, cu aripioare, parfum si foarte lungi. Insa, erau o alternativa mult mai buna la absorbantele „homemade”.  Vreau sa iti spun ca si cu aceste produse am avut niste „surprize” destul de neplacute, in sensul ca m-am patat de cateva ori si m-am murdarit pe rochie.

Ai idee cat este de penibil si cat de aiurea te poti simti cand vezi ca te-ai facut „de cacao”? Imi pierdusem increderea in absorbante. Si, cum sa nu se intample asta, daca o patisem nu numai o data ci, de mai multe ori?

Descoperirea tampoanelor

Pentru ca am vrut ceva mai bun, mai sigur pentru mine, m-am gandit sa incerc tampoanele. Auzisem de la o prietena de ele si eram mai mult decat dispusa sa le incerc. Insa, eram destul de sceptica pentru ca nu stiam ce o sa se intample, daca am sa incerc sa le introduc in interiorul vaginului.

Daca te intrebi daca eram virgina sau nu, ei bine, la varsta la care eu am descoperit tamponul, nu mai eram. Asadar, puteam sta linistita si nu imi era teama ca voi avea dureri sau ca himenul se va rupe.

Diferentele dintre tampon si absorbant

Primul lucru pe care l-am apreciat la tampon a fost faptul ca a ramas exact acolo unde l-am pus. Nu s-a miscat si nu si-a schimbat pozitia. Si, ce a fost si mai super a fost ca nu m-am patat! Niciodata! Nici pana in ziua de azi nu am avut asemenea probleme. Nu se poate spune acelasi lucru despre absorbant, nu-i asa?

Cum sa nu iubesti tamponul? Un alt aspect pe care l-am apreciat a fost acela ca nu mirosea absolut deloc. Mai aveam aceasta problema cu absorbantul tocmai pentru ca nu reuseam sa il schimb la timp.

Tamponul nu miroase, nu pateaza si poate fi tinut un numar mai mare de ore. Chiar si in primele zile, cand fluxul este ceva mai abundent, tot pot sa il tin mai mult decat tineam un absorbant.

Cu tamponul te poti duce la piscina

Una dintre cele mai faine diferente dintre absorbant si tampon este faptul ca acesta din urma iti permite sa inoti. Da, eu m-am riscat si m-am dus la piscina atunci cand eram „pe stop”. Este adevarat ca nu eram in primele zile insa, bucuria tot mare a fost.

Nu s-a intamplat nimic! Nicio pata, nici un fir care sa se vada, nimic! Cum sa nu fiu multumita de acest tub mic de bumbac?

Deci, care sunt avantajele tamponului?

  • Poate fi mentinut mai mult timp si absoarbe o cantitate mai mare de lichid menstrual;
  • Nu emana niciun miros neplacut;
  • Nu produce accidente si poti sa inoti.

Fa si tu schimbarea!

Sper ca te-am convins ca folosirea tampoanelor are multe avantaje si ca nu ai sa ai parte de surprize neplacute atunci cand vei fi in perioada delicata a lunii. De ce sa nu te bucuri si tu de confort si siguranta?

cupa menstruala si pahar sterilizare
Previous Post
Ce este cupa menstruala si la ce foloseste?
sex cu prezervativ
Next Post
Tu vorbesti cu partenerul tau despre prezervative?

0 Comments

Leave a Reply

15 49.0138 8.38624 1 0 4000 1 https://matthers.ro 300 0